sâmbătă, 9 aprilie 2016

Mausoleul eroilor de la Mateiaș - istoria descrisă în imagini


                                         Mausoleul  eroilor de la Mateiaș ( 1928-1935) 





Astăzi vă prezint un loc apropiat de Câmpulung-Muscel ( orașul în care locuiesc) -.Mausoleul Eroilor, numit și Mausoleul de la Mateiaș. 
Vin în acest loc cam o data la două săptămâni deoarece priveliștea este minunată iar locul este unul de poveste. Înăuntru, recunosc, nu am mai intrat de foarte mult timp, însă prima dată când am vizitat mausoleul am rămas impresionată.
Este situat în comuna Valea Mare - Pravăț, pe dealul Mateiaș și a fost ridicat în memoria eroilor români care au murit în Primul Război Mondial.
Monumentul nu se remarcă numai prin istoria ce dăinuiește acest loc, ci și prin exteriorul pretențios, cu numeroase trepte și sculpturi, cu fațade din calcar de la Albești dar mai ales prin tunurile așezate de o parte și de alta a mausoleului. 
Odata ajuns înăuntru vei remarca pereții din mozaic pe care sunt desenați soldații din război și podeaua din marmură ce transformă culoarul într-unul de gală.


Camera cu soldați este preferata mea ! 

Câteva manechine aproape reale,îmbrăcate în haine militărești stau în dreptul armelor pe front.Așezate în tranșee,culcate  sau în picioare, imaginea soldaților deschide clar porțile imaginației asupra a ceea ce s-a petrecut pe front iar jocurile de sunete și lumini te va duce direct în mijlocul războiului.




















                   Vă recomand cu încredere să vizitați un loc încărcat de istorie !

                                                                                               


                                                                                           România, ești frumoasă !