joi, 2 iunie 2016

Mănăstirea Corbii de Piatră





 De data aceasta am ales să vă arăt un loc pe care din păcate nu am reușit să-l vizitez, dar care este pe lista mea  demult, Mănăstirea Corbii de Piatră.



Mănăstirea ortodoxă este situată în satul Jgheaburi din județul Argeș și este spectaculoasă pentru că biserica mănăstirii este săpată în stâncă de gresie. Prima atestare documentată a bisericii din stâncă este din 1512, însă se crede că aceasta a existat înainte de această dată. În 1897, în timpul slujbei de Înviere, peretele vestic al naosului s-a surpat, însă nimeni nu a fost rănit. Credincioșii au adus atunci meșteri italieni să refacă peretele. Biserica este un monument și datorită picturilor rupestre din interior, care indică o tradiție bizantină din secolul XIV.



De altfel, Corbii de Piatră este singura biserică din Romania care are două altare funcţionale pe acelaşi naos. A exista supoziţia că cele două altare ar fi fost construite pentru a servi atât cultului ortodox, cât şi celui catolic. Însă aspectul lor bizantin infirmă această supoziţie, împingând vechimea construcţiei în primul mileniu al erei creştine. Există voci între specialişti care plasează săparea acestui locaş chiar în vremea persecuţiilor împotriva creştinilor. Argumentul lor ar fi intrarea minusculă în biserică (sub 1 metru înălţime), care ar fi fost perfect adaptată acelor vremuri şi uşor de camuflat.

Este cu siguranță un loc minunat care merită vizitat cu prima ocazie în care ajungeți în judeșul Argeș ! 


                                                                          România, ești frumoasă ! 

Mănăstirea Curtea de Argeș



Cine nu cunoaşte legenda Meşterului Manole şi Mănăstirea Curtea de Argeş?
Ctitorită de Neagoe Basarab, domn al Țării Românești între 1512 și 1521, Mănăstirea Curtea de Argeş reprezintă o adevarată capodoperă a arhitecturii româneşti, iar legenda ridicării sale nu face decât să îi sporească grandoarea. 
Mănăstirea a fost ridicată în stil bizantin, ca şi celelalte biserici din zonă, dar aceasta prezintă şi influenţe arabe şi persane în detaliile exterioare, ceea ce îi conferă o notă de unicitate. Pictura este opera lui Dobromir, care a zugrăvit si Mănăstirea Dealu din Târgovişte. În anul 1517 s-a facut sfinţirea acesteia.
Biserica este plină de semnificaţie, cei 12 apostoli fiind reprezentaţi de 12 coloane executate dintr-un singur bloc.
Şi dacă tot aţi ajuns la Mănăstirea Curtea de Argeş, traversaţi părculeţul din apropiere pentru a vedea Fântâna Meşterului Manole. Legenda ne povesteşte că aici s-ar fi stins sufletul lui Manole când s-a aruncat de pe biserică, dupa ce o zidise pe Ana, loc în care ar fi ţâşnit izvorul.






Un loc plin de semnificaţie, bogat spiritual şi încărcat de istorie, pe care merită să îl vizitaţi!
                                
                                                                  România, ești frumoasă !

Lacul Vidraru



Barajul Vidraru a fost construit pe râul Argeș în 1965 fiind primul baraj în arc construit în România. Are o înălțime de 166,60 m, iar lungimea coronamentului este de 305 m. Grosimea barajului la bază este 25 m iar la coronament 6 m. 

Pe linia barajului, în vârful unui turn prismatic se află monumentul electricității, un Prometeu gigantic, opera sculptorului Constantin Popovici. Apa lacului se folosește pentru producerea de energie electrică. 

Statuia lui Prometeu ( Monumentul Electricității, Barajul Vidraru )

Barajul Vidraru a devenit și locul preferat al extremilor. Aici s-a amenajat cea mai înaltă pistă de lansare pentru bungee jumping. Pe timp de vară pasionații acestui sport pot sări cu coarda elastică de la 166 m. Pe lac circulă mai multe vapoare, puteti pleca într-o croazieră, vă puteți plimba cu hidrobicicleta sau puteți închiria bărci cu vâsle pentru pescuit.



                                                                      România, ești frumoasă !

Biserica Neagră - Cea mai mare biserică dintre Viena și Constantinopol








 Clădirea gotică a fost parțial avariată în incendiul din 1689, când zidurile ei s-au înegrit și a primit numele actual. Denumirea populară de după incendiu, „Biserica Neagră”, a fost acceptată oficial în secolul al XIX-lea.
Biserica Neagră este unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România, datând din secolele XIV-XV. Având o lungime de peste 89 de metri este considerată a fi cea mai mare biserică din România. Datorită mărimii ei, când a fost finalizată a primit titlul de Cea mai mare biserică dintre Viena și Constantinopol.
Biserica Neagră este celebră nu doar prin dimensiunile sale ci și prin alte lucruri: astfel, în clopotniță se află cel mai mare clopot din spațiul românesc, un clopot din bronz care cântărește 6 tone
Biserica Neagră este cel mai mare edificiu de cult în stil gotic din sud-estul Europei, măsurând 89 de metri lungime și 38 de metri lățime. În această biserică încap circa 5.000 de persoane. Este o biserică de tip hală în stil gotic târziu, fiind formată din cor, naos și turn. Din lungimea totală a construcției, 31 m sunt reprezentați de cor, 42 m de naos și 16 m de baza turnului.

Corul se încheie printr-o secțiune de nouă laturi a unui hexadecagon. Trei perechi de coloane îl împart în trei nave de înălțime egală. Pe latura sudică se află o intrare mică, destinată inițial preoțior, iar pe latura nordică a corului se găsește sacristia. Exteriorul corului este susținut de 15 contraforturi, pe fiecare dintre ele fiind ridicată câte o statuetă sub un baldachin. Contraforturile sunt prevăzute cu fiale în partea superioară.
Naosul este format din trei nave de înălțime egală și este împărțit de cele cinci perechi de coloane în șase travee. În navele laterale, la aproximativ jumătatea înălțimii acestora, se găsesc galeriile, iar pe latura vestică, galeria orgii. Naosul are patru portale, iar cel sudic conduce mai întâi într-un vestibul.










Cu excepția muzeului Topkapî din Istanbul, Biserica Neagră posedă cea mai mare colecție de covoare orientale din Europa, datând din secolele XV-XVI. Interiorul Bisericii Negre este dominat de splendoarea de culori a celor aproximativ 110 covoare orientale expuse. Chiar și un necunoscător ar fi impresionat de mulțimea de nunațe și modele a acestui decor neobișnuit, în vreme ce expertul va fi fascinat.corului la aproximativ 38 m.Biserica Neagră se află la 589 m deasupra nivelului marii.

Dacă aveți drum prin Brașov vă recomand cu încredere să vizitați Biserica Neagră ! 

                                                                                                           România, ești frumoasă !

Turnul Chindiei



Turnul Chindiei, cunoscut si ca Turnul Chindia, este un turn construit in secolul al XV-lea, in Targoviste, judetul Dambovita, Muntenia, Romania, care face parte din ansamblul de monumente Curtea Domneasca. Turnul a fost construit de catre domnitorul Vlad Tepes, in timpul celei de-a doua domnii, initial pentru scopuri militare, cladirea servind drept punct de paza, foisor de foc, dar si pentru stocarea tezaurului. Actualmente, cladirea masoara 27 de metri in inaltime si 9 metri in diametru. Intre anii 1847 si 1851, turnul a fost complet restaurat de catre domnitorul Gheorghe Bibescu, forma actuala datorandu-se acestuia, inclusiv inal?area sa cu circa 5 metri fata de constructia initiala.

Fiind un monument istoric, cladirea gazduieste acum o expozitie de documente, arme si obiecte care au apartinut lui Vlad Tepes. Din punct de vedere administrativ, Turnul Chindiei se afla sub tutela Complexului National Muzeal ‘Curtea Domneasca’ Targoviste.

Pe la mijlocului secolului al XIX-lea, Turnul Chindiei a fost renovat, dar inainte de aceasta desenatorul francez Michel Bouquet a reusit sa-l surprinda in anul 1840. Ultimele lucrari de renovare au fost incepute in anul 1961 de catre Directia monumentelor istorice, incercandu-se reconstituirea si conservarea monumentului.


Constructia actuala are o inaltime de 27 metri si este alcatuita dintr-o baza in forma unui trunchi de piramida placata cu piatra, din care se dezvolta in sus un corp cilindric cu diametrul de 9 metri lucrat din caramida rosie. Edificiul are are trei etaje, dintre care ultimele doua sunt marcate la exterior de deschideri in arc frant si de balcoane sprijinite pe console de piatra. Accesul la partea superioara a turnului se face cu ajutorul unei scari interioare, in spirala, situata pe axul vertical al constructiei. La primul nivel, cu prilejul degajarii tencuielilor interioare din 1964, au aparut patru goluri de ferestre si un gol de usa, dispus catre casa domneasca, avand fiecare deasupra cate un gol mai mic, zidite ulterior, ingustandu-se toate catre exterior si servind, probabil, ca locuri de tragere.

Acum turnul este cea mai importanta atractie turistica a judetului Dambovita, gazduind actualmente expozitia intitulata ‘Vlad Tepes! Dracula, legenda si adevar istoric’, in care sunt prezentate documente istorice din timpul domniei lui Vlad Tepes, dar si harti cu imprejurimile din acele timpuri.



                                                                                          România, ești frumoasă ! 













miercuri, 1 iunie 2016

Castelul Bran - legendă și istorie

 
Branul este una din cele mai importante legături transcarpatice, Trecătoarea Branului a dezvoltat o istorie dinamică formată din cele două componente majore. 


Este un amfiteatru natural, străjuit la est de munții Bucegi și la vest de masivul Piatra Craiului, Trecătoarea Branoferea prin deschiderea sa o largă panoramă atât spre Țara Bârsei cât și spre dealurile și valea Moeciului.
Inițial, castelul Bran a fost o cetate de „trecătoare” cu scop militar, patrulateră neregulată. În timp, cetatea a suferit numeroase modificări cum ar fi: adăugarea turnului de sud (în 1622 după planurile principelui Gabriel Bethlen), construcția unui turn dreptunghiular la est, iar între 1883 și 1886 acoperișul a fost îmbrăcat cu țiglă. 
Cetatea a fost transformată în castel în anul 1920 pe când era în proprietatea reginei Maria, perioadă în care s-au realizat cele mai importante lucrări de restaurare. Castelul Bran se situează la mai puțin de 30 km de Brașov, pe șoseaua ce iese prin vechiul cartier Bartolomeu și care leagă Brașovul de Câmpulung. Castelul Bran  este construit pe o stâncă, într-un punct cheie din punct de vedere strategic. El adăpostește în acest moment muzeul Bran, muzeu ce se întinde pe cele 4 etaje ale castelului. La muzeu sunt expuse colecții de ceramică, mobilier, arme și armuri, iar în curtea castelului se află un mic muzeu al satului, cu case tradiționale din regiunea culoarului Rucar-Bran.

Mi-a plăcut foarte mult sătucul numit Muzeul Satului din Bran,de la poalele Castelului. Este realizat în urma cu peste 40 de ani, muzeul satului evidențiază arhitectura tradițională din satele din Țara Bârsei. Arhitectura caselor din zona Bran este caracterizată prin realizarea unei temelii de piatră, peste care se așează pereți din barne de brad, îmbinate la capete, lipite cu lut și văruite cu alb. Acoperișurile caselor sunt fie în patru ape, fie în două, și sunt realizate din șindrile de brad. 








Îl recomand oricui e pasionat de frumos!Îl recomand iubitorilor de istorie,de ficțiune,celor ce au auzit de Dracula și de misterioasa lui prezență, celor ce vor să-și petreacă câteva ore relaxandu-se și vizitând un adevărat muzeu pe 4 nivele,de la camerele minunat aranjate la curtea interioara și la tot arsenalul de obiecte până la sătucul de la poalele castelului.
  
                                                                      România, ești frumoasă !

Peștera Dâmbovicioara



Peștera Dâmbovicioara se află în judetul Argeș, la mai puțin de 20 de Km de zona Bran, pe culoarul Bran-Rucăr. Peștera s-a format în calcarele jurasice ale Masivului Piatra Craiului, în urma acțiunii apelor pârâului Dâmbovicioara.
Drumul spre peștera urmează cursul Dâmbovicioarei, plin de mici cascade și repezișuri, printr-un mic defileu pitoresc. Șoseaua merge în paralel cu aceasta, oferind pe alocuri zone de popas înverzite, înconjurate de stâncă, de o frumusețe deosebită.
Peisajul este încântător, un loc unde îți poți încărca bateriile, întâlnim poenițe superbe care și-au făcut loc prin defileul calcaros al Cheilor, foarte mulți brazi înalți și falnici, dar și multe plante, înscrise în patrimoniul Rezervației, fiin ocrotite de lege.


Deși peștera nu impresionează prin lungime, aceasta este totuși cea mai mare și mai reprezentativă peșteră din zonă. Prin amplasamentul său într-o zonă de o splendoare deosebită, peștera Dambovicioara prezintă un interes turistic sporit pentru turiștii cazați în pensiunile din Bran sau Rucăr, precum și pentru diversele trasee turistice ale țării.

Peștera propriu-zisă este cunoscută de înainte de 1579, când localnicii o foloseau pe post de ascunzătoare împotriva cotropitorilor. Ulterior peștera a fost locul de reculegere al unui pustnic, ascunzătoarea a doi talhari cunoscuți la acea vreme, și chiar ascunzișul unui urs.



                                                                 
                                                                          România, ești frumoasă !

Mănăstirea Negru Vodă - Câmpulung Muscel

                                 




             
               Astăzi o să vă ”plimb” într-un loc de unde întotdeauna plec liniștită și împăcată cu mine. Un loc plin de istorie, de credință și de bunătate - Mănăstirea Negru Vodă. 
              Așezată la marginea orașului Câmpulung Muscel, mănăstirea este un important centru monastic, istoric și cultural al vechii Curți Domnești a Basarabilor. A fost ctitorită în anul 1215 de Radu Negru Voievod, fiind apoi rezidită de Basarab I și fiul său, Nicolae Alexandru Basarab. După zidirile din veacul al XIV-lea și modificările suferite în secolul următor, Biserica Negru Vodă s-a surpat în 1628, din cauza unui cutremur puternic.
              Matei Basarab o reconstruiește în 1635 pe aceeași temelie și cu pietrele ctitoriale inițiale și astfel va rămâne până în 1827, când arhiereul Filaret Beldiman, cu ajutorul domnitorului Grigorie Ghica, o reface pentru a treia oară și o tarnoseste în 1832.
               Biserica este în formă de navă, cu trei turle, cea din mijloc mai mare, iar cele de la răsărit și apus mai mici.
           Un alt eveniment dezastruos pentru mănăstire a avut loc la data de 8 mai 1934, unde în urma unui incendiu au ars o parte din Seminar, stareția cu muzeul, turla sau cupola cea mare și învelișul clopotniței. Astfel, în 1928 patriarhul Miron transformă acest locaș din nou în mănăstire. 

     Pe peretele vestic se află, o pisanie, situată deasupra ușii de la intrare: a fost zidit de Radu Negru la 1215, de Basarab I cel Mare, fiul lui Negru Vodă și terminată de Nicolae Alexandru Basarab, înmormântat aici. 



                                                                             

      Deși a fost supusă la grele încercări, riscând de fiecare dată să fie distrusă, mănăstirea nu a dus lipsă niciodată de oameni credincioși. La fiecare sărbătoare curtea Bisericii se umple de credincioși. De la copii și până la bătrâni, toti se strâng în fiecare duminică pentru a participa la Sfânta Slujbă și pentrua se ruga. 

                                                                                   
     Pentru că trec zilnic pe lângă această mănăstire, am hotărât și eu să intru. Pe măsură ce mă apropiam mai mult realizam cât de frumoasă este. Când am intrat înăuntru am zărit frumoasele icoane amplasate de o parte și de cealaltă a mănăstirii și rugăciunile înrămate lângă crucea Mântuitorului Iisus Hristos. Era atât de liniște încât m-a liniștit si pe mine. Mi-am dat seama că ar fi imposibil să plece cineva de aici cu aceeași supărare, neliniște sau furie cu care a intrat.
                         

                     Vă recomand cu căldură să vizitați Mănăstirea Negru Vodă !




                                                                                                România, ești frumoasă !