Cine nu cunoaşte legenda Meşterului Manole şi Mănăstirea Curtea de Argeş?
Ctitorită de Neagoe Basarab, domn al Țării Românești între 1512 și 1521, Mănăstirea Curtea de Argeş reprezintă o adevarată capodoperă a arhitecturii româneşti, iar legenda ridicării sale nu face decât să îi sporească grandoarea.
Mănăstirea a fost ridicată în stil bizantin, ca şi celelalte biserici din zonă, dar aceasta prezintă şi influenţe arabe şi persane în detaliile exterioare, ceea ce îi conferă o notă de unicitate. Pictura este opera lui Dobromir, care a zugrăvit si Mănăstirea Dealu din Târgovişte. În anul 1517 s-a facut sfinţirea acesteia.
Biserica este plină de semnificaţie, cei 12 apostoli fiind reprezentaţi de 12 coloane executate dintr-un singur bloc.
Şi dacă tot aţi ajuns la Mănăstirea Curtea de Argeş, traversaţi părculeţul din apropiere pentru a vedea Fântâna Meşterului Manole. Legenda ne povesteşte că aici s-ar fi stins sufletul lui Manole când s-a aruncat de pe biserică, dupa ce o zidise pe Ana, loc în care ar fi ţâşnit izvorul.
Un loc plin de semnificaţie, bogat spiritual şi încărcat de istorie, pe care merită să îl vizitaţi!
România, ești frumoasă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu